Noutati SEO 2017 – 1

Search Engine Journal a întrebat nu mai puţin de 44 de experţi SEO care sunt direcţiile către care se îndreaptă industria SEO în 2017. Am selectat dintre acestea 18 păreri, nu pentru că nu erau toate valoroase, ci pentru că, fie o mare parte dintre aceşti experţi au avut păreri foarte apropiate, fie pentru că nu toate aspectele abordate sunt compatibile cu mediul online românesc (precum Google Home sau Voice Search – căutarile vocale).

Toate cele 44 răspunsuri despre SEO Trends 2017 le găsiţi în materialul https://www.searchenginejournal.com/seo-trends-2017/

Prezentăm detaliat cele 18 opinii selectate în 3 articole ce vor aborda câte 6 opinii ale experţilor SEO chestionaţi, la care adaugăm detalii şi explicaţii suplimentare + instrumente de analiza şi surse de informare sau exemple din mediul online românesc.

Noutati SEO 2017 – partea I

.
1. Barry Adams, SEO Consultant, Polemic Digital
Google a lansat proiectul AMP – Accelerated Mobile Pages – pregătind astfel schimbarea majoră a algoritmilor săi şi a modalitatăţii de indexare şi clasificare a paginilor web, trecerea de la Desktop la Mobile.

AMP – pagini web accelerate pentru Mobile
.
2. Jonathan Allen, President, L&T Co.
Comunitatea specialiştilor SEO ar trebui să acorde o atenţie deosebită algoritmului Google Rank Brain în 2017.

Inteligenţa artificială funcţionează ca un agregator de concepte şi acţiuni, ceea ce reconfirmă importanţa optimizării paginilor web pe topicuri, nu pe liste de expresii sau cuvinte cheie. Pe de altă parte, backlink-urile vor fi în continuare un factor determinant în ranking-ul unui website.

Despre RankBrain, inteligenţa artificială Google
.
3. Adam Audette, Senior Vice President, Organic Search, Merkle
Numeşte 3 aspecte pe care le consideră foarte importante în practicile SEO în 2017 :

  • Mobile
    Va continua conexiunea între diferitele tipuri de dispozitive din perspectiva optimizării paginilor web şi a experienţei utilizatorilor (User Experience), iar rezultatul va fi crearea de pagini web foarte rapide şi care o feră o experienţă impecabilă utilizatorilor. Astfel direcţia către care ne îndreptăm în 2017 este cea a dispozitivelor mobile: paginile web de tip AMP (Accelerated Mobile Pages) şi PWA (Progressive Web Apps), paginile web / site-urile care pot funcţiona ca o aplicaţie.
    Progressive Web Apps (PWAs) / aplicațiile web progresive

    .
  • Date structurate – vor fi mai importante ca oricând, mai ales pentru creşterea performanţelor pe dispozitivele mobile.
    .
  • Content Experience
    Experienţa pe care conţinutul o oferă utilizatorilor trebuie să evolueze. Comportamentul utilizatorilor, căutările pe care ei le fac pe internet şi interpretarea corectă a acestor date ar trebui să aibă drept rezultat livrarea unui conţinut cât mai personalizat în 2017.

.
4. Michael Bonfils, CEO & President, International Media Management
De asemenea, consideră personalizarea conţinutului cartea câştigătoare pentru strategiile SEO în 2017.

Accentul trebuie pus pe identificarea şi înţelegerea corectă a publicului ţintă, pe adaptarea conţinutului în funcţie de specificul cultural, social, psihologic / comportamental etc. al fiecărui tip de utilizator.
.
5. Dave Davies, CEO, Beanstalk Internet Marketing

  • Machine Learning (RankBrain)
    Trebuie să ţinem cont că inteligenţa artificială Google, acest creier artificial, va avea capacitatea de a-şi actualiza informaţiile şi de a influenţa ranking-ul paginilor web aproape imediat, instantaneu.
    .
    Cum va funcţiona concret acest algoritm şi în ce măsură va influenţa ranking-ul în paginile de rezultate Google în funcţie de comportamentul utilizatorilor, de conţinut, de dispozitve desktop şi mobile etc. rămâne să vedem în 2017.

.
6. Stoney deGeyter, CEO, Pole Position Marketing

Social Media este deja şi va fi în continuare un aspect important în strategiile şi practicile SEO în 2017.

Direcţia către care motoarele de căutare se îndreaptă este să ofere utilizatorilor rezultate cât mai personalizate, răspunsuri cât mai apropiate de ceea ce fiecare în parte caută, iar reţelele de socializare sunt adevărate agregatoare de conţinut personalizat şi de informaţii privind utilizatorii.

Este aproape obligatoriu pentru afacerile mici şi medii să investească în promovarea pe reţelele de socializare, să-şi construiască un brand şi o imagine, pe care să le popularizeze, folosindu-se de instrumentele destul de precise de targetare ale platformelor de socializare, de varietatea comunităţilor existente pe aceste platforme şi de posibilitatea de a identifica, de a înţelege comportamentul utilizatorilor pe care să îi aducă pe site.