AMP – pagini web accelerate pentru Mobile

AMP Pages – Accelerated Mobile Pages – este un proiect care a demarat în octombrie 2015 și în care s-au implicat Google, Twitter, WordPress și alte câteva companii din domeniul web. Proiectul este realizarea unui tip de pagină web „open source” care se va afișa / se va încărca foarte rapid pe orice fel de dispozitiv mobil.

Google anunță deja lansarea acestor pagini web „accelerate” AMP pentru februarie 2016 și se pare că acestea vor conta în ranking-ul organic în paginile de rezultate ale motorului de căutare Google.

Principiul de funcționare al acestor pagini web accelerate pentru Mobile are la bază un cod sursă foarte simplu și foarte curat, din comenzi HTML și alte linii de cod predefinite. Pe site-ul proiectului AMP Pages – https://www.ampproject.org/ găsim toate detaliile, etapele de construire a unui pagini web accelerate și chiar un test care dovedește cât de ușor pot fi realizate.

Principiul de funcționare se apropie cumva de felul în care funcționează acum paginile web responsive și paginile web cu versiuni individuale pentru Desktop și pentru Mobile. O linie de cod folosită deja pentru adaptarea automată a paginilor web la ecranele dispozitivelor mobile, este folosită și în codul sursă al AMP-urilor:

<meta name=“viewport” content=“width=device-width,minimum-scale=1,initial-scale=1″>

Putem avea un site responsive standard și câteva pagini de tip AMP asociate unor pagini non-AMP din site (să zicem, foarte importante); ca să ne asigurăm că ele se vor încărca foarte rapid pe dispozitivele mobile și vor funcționa foarte bine, construim câteva pagini corespondente, cu încărcare accelerată.

La fel ca și in cazul paginilor web cu versiune separată pentru Mobile (http://m.site.ro), folosim tag-ul „canonical” ca să indicăm faptul că este vorba de aceeași pagină.

In pagina non-AMP vom integra in codul sursa comanda:

<link rel=”amphtml” href=”https://www.example.com/url/to/amp/document.html”>

Iar în pagina accelerată AMP vom avea tag-ul „canonical”

<link rel=”canonical” href=”https://www.example.com/url/to/full/document.html”>

WordPress implicat în proiectul AMP Pages

De notat ca in proiectul AMP Pages este implicat si WordPress, lucru care va fi probabil de mare ajutor utilizatorilor cu site-uri sau bloguri dezvoltate pe acest CMS open-source:

https://amphtml.wordpress.com/2015/12/14/building-a-faster-mobile-web-experience-with-amp/

Vom vedea, probabil, şi template-uri ori plugin-uri care să ne ajute să facem pagini web AMP pentru acele pagini din site sau din blog, care nu se comportă foarte bine pe dispozitivele mobile.

Sursa foto si info: http://searchengineland.com/