GPeC Summit 2015. Tendinte in comertul electronic

GPeC Summit 2015, cel mai important eveniment anual dedicat comerţului electronic din România, s-a desfăşurat la Bucureşti pe 24 noiembrie, iar capul de afiş a fost ţinut de patru nume grele în marketingul online şi optimizarea conversiilor, care au venit pentru prima dată în România: Oli Gardner, Larry Kim, Brian Massey şi Viljo Vabrit.

Conferinţele şi panelurile de discuţii au atins toate punctele sensibile în e-commerce, de la tipurile de website-uri, ofertele pregătite pentru Black Friday şi primul click al utilizatorului ce intenţionează să cumpere online, până la curierul care soseşte la uşă să îi livreze comanda.

Larry Kim, fondatorul WordStream, despre branding şi scorul de calitate în campaniile Pay-per-Click

La prima vedere, campaniile PPC sunt mai rapide şi mai profitabile decât orice alte metode de promovare şi vânzare în mediul online, însă eficienţa lor ţine de raportul dintre bugetul investit şi profit. Larry Kim ne atrage atenţia că, la acest moment, prin campaniile AdWords nu facem altceva decât să venim în întâmpinarea utilizatorilor de internet cu produse sau servicii deja cunoscute şi căutate, fără să propunem ceva nou.

Direcţia către care trebuie să meargă acest tip de publicitate online este să creeze nevoi, să ofere utilizatorilor opţiuni alternative la ceea ce ei ştiu deja. În acest context, conversiile indirecte sau conversiile asistate din PPC trebuie susţinute tot mai mult prin campanii de branding pe Facebook şi Twitter, iar principala coordonată a acestor campanii este un scor de calitate care să asigure costuri cât mai mici.

Oli Gardner, cofondatorul Unbounce, despre Pay-per-Click şi Landing Page

În viziunea lui Oli, 4 elemente cheie asigură succesul unei pagini individuale dedicate unei campanii: organizarea textului, mesajul, design-ul paginii şi interacţiunea cu utilizatorii:

  1. o pagină simplă, cu un titlu sugestiv şi un subtitlu direct şi explicit;
  2. îndemnul la acţiune («call to action») este obligatoriu;
  3. meniuri şi butoane explicite şi formulare de comandă sau de cerere de ofertă complete, poze şi materiale video însoţite de etichete explicite (caption);
  4. alegerea design-ului pentru un Landing Page eficient prin teste repetate, care să ne ajute să înţelegem comportamentul şi preferinţele utilizatorilor.

Brian Massey, fondatorul Conversion Sciences, despre design-ul responsive

Brian atrage atenţia asupra celor 2 soluţii tehnice de adaptare a unui website la dispozitivele mobile: site-urile Responsive şi cele cu versiune separată pentru mobile, de tipul m.site.com. Ne recomandă site-urile cu versiuni separate pentru Desktop şi Mobile, pentru că sunt mai bine adaptate din punct de vedere tehnic fiecărul tip de dispozitiv, cât şi din punctul de vedere al utilizatorilor, care aşteaptă un mesaj adecvat şi unic, în funcţie de dispozitivul folosit.

Vabrit Viljo, expert în optimizarea conversiilor, CEO al agenţiei ConversionXL, despre webdesign şi UX

Dacă ne-am hotărât să aducem schimbări majore în designul site-ului nostru, trebuie să ştim că aceasta implică o serie de riscuri legate de posibilitatea pierderii vizitatorilor care nu mai găsesc în paginile site-ului nou butoanele sau meniurile cu care se obişnuiseră în site-ul iniţial.

De aceea, e important să schimbăm designul site-ului, integral sau parţial, numai dacă este necesar, iar schimbările trebuie să vizeze numai acele aspecte din site care trebuie modificate pentru că nu mai corespund tehnic sau din punct de vedere al experienţei utilizatorilor.

De la E-commerce la M-commerce

Trecerea de la e-commerce la m-commerce (mobile-commerce) a fost unul dintre subiectele comune ale conferinţelor GPeC 2015. Este evident că locul comerţului electronic clasic, condiţionat de un calculator sau un laptop, este luat de comerţul electronic mai rapid şi mai uşor accesibil, efectuat de pe dispozitivele mobile cu conexiune la internet.

Articolul integral pe http://romaniancopywriter.ro/gpec-summit-2015-tendinte-in-comert-electronic/